Ma tot intreb de ce vad, din ce in ce mai des in ultima vreme, reactii explozive, virulente si agresive la fete frumoase si destepte, atunci cand barbatul cere exclusivitate, supunere si libertate… De ce vrem sa fim egale cu barbatii? De ce ne dorim sa avem noua calitate ce apartine de fapt barbatilor  si masculinitatea. Oare nu e de ajuns ca purtam in pantece copii, ca sunem stapanele casei (a se sublinia: STAPANELE CASEI) si mama copiilor lor? Nu stiu cum au reusit initiatoarele feminismului sa ne convinga de obligativitatea egalitatii intre barbat si femeie, cum ne-au convins sa ne asumam si mai multe responsabilitati decat aveam oricum… indeajuns de rutiniere, obositoare si dificil de implinit in cele 24 de ore ale unei zile. Oare ce ne-ar fi putut promite? De ce nu le pretindem lor rasplata pentru toate eforturile noastre?  Nici nu cred ca exista valoare care sa poata compensa munca femeilor, poate doar dovezile de iubire si atentie, cadouri rare in schimbul relatiei: femeie – barbat… si toate acestea pentru ca “e un semn de slabiciune” sa ceri sa te alinte, sa te rasfete in catifea cu gust de iasomie si parfum de ciocolata. Deci, dupa indelungi cautari in revolutia feminismului, am conchis: mare pacat ca nu mai suntem femei, doar femei, fiinte speciale, fragile pentru ceilalti barbati si puternice pentru alesul inimii lor. Si, in “datul nostru ereditar” mai aveam un privilegiu: sa fim admirate la Bal, sa ni se spioneze fiecare pas de vals, doar doar s-ar zari glezna sau pulpa piciorului… eram adulmecate de barbati, se duelau pentru noi, ni se faceau daruri de neimaginat… sau poate e doar o poveste medievala, in care eu inca mai cred. Am pierdut statutul de femeie, ne-am transformat in femei-robot si ne trezim in zori de zi pentru a dovedi perseverenta si punctualitatea noastra chiar si celor care nici macar nu sesizeaza pe ce parte e fermoarul pantalonilor din fata lor… Am pierdut zambetul si caldura privirii, delicatetea atingerii si privirea pe sub gene. In schimb, ne dorim o geometrie a pometilor, sprancene coltoase, “ochi sticlosi si falsi, cameleonici in functie de numarul de perechi de lentile de contact, piscam, muscam sau lovim fesele barbatilor… care gesturi diferentiaza femeia de barbat? Cum putem sa discrimam atingerea mainii de femeie fata de a barbatului, daca bataturile si asprimea palmelor sunt comune… ca doar suntem EGALI?
Femeia moderna:
- face aceleasi meserii ca si barbatul;
- castiga la fel sau chiar mai mult decat barbatul;
- merge la serviciu imediat dupa nastere si-si lasa barbatul in concediu postnatal;
- impinge caruciorul la supermarket, incarca si descarca bagajele;
- merge la sedintele cu parintii;
- corecteaza temele copiilor, coase costumul de serbare;
- face bugetul de familiei si il executa;
- cauta cadoul “perfect” pentru orice aniversare.
si toate acestea sunt doar o mica parte din sarcinile femeii in familie. De unde mai avem energie sa “negociem” cu barbatul, sa-l criticam si sa-i scoatem ochii pentru tot ceea ce facem? Oare am privit si dreptul de Judecator, ca oricum cel de politist anchetator ni-l manifestam de ceva vreme. In acelasi timp, barbatii au avut dintotdeauna exclusivitate, supunere si libertate, iar noi le-am recunoscut aceste drepturi pentru ca si mamele, bunicile nostre le-au recunoscut la randul lor. E corecta balanta? Depinde din ce unghi vrei sa privesti: barbatul va spune Da si e covins de adevarul absolut inscris in “codul sau genetic”, parte dintre femei vor nega vehement si vor aduce argumente solide… dar mai exista si celelalte parte… cele care am invatat sa recunoastem suprematia barbatului si sa-i reamintim de nenumaratele responsabilitati ce-i revin din aceasta pozitie. Nu a fost un proces de invatare usor sau mecanic, nu am tolerat intotdeauna pozitia secunda, insa vorbele de duh ne-au ajutat sa intelegem ca “barbatu’i capul iar femeia gatul”.

In afara de dragoste, trebuie sa-l faci pe celalalt sa se simta important si special. Sa incerci ca, din cand in cand, sa vii cu ceva nou, ca sa-ti surprinzi placut partenerul. Uneori, asteptam ca omul de langa noi sa ne intuiasca dorintele si, pentru ca acest lucru nu se intampla, in timp, acumulam frustrari si ne simtim neimpliniti.

Solutia este destul de simpla. Nu trebuie sa tacem, ci sa ne exprimam dorintele si asteptarile cat mai clar si mai des, pentru ca partenerul sa stie cum si cand sa ne faca o surpriza.
Ar trebui sa va faceti timp zilnic unul pentru celalalt, in care sa va construiti relatia, chiar daca aveti in spate ani buni de casatorie. Faceti in asa fel incat deciziile importante sa le luati impreuna, in urma unui dialog bazat pe respect, egalitate si toleranta.

Fiecare dintre voi ar trebui sa-si opreasca macar o ora pe zi pentru activitatile proprii, in care sa nu-l includa pe celalalt. In definitiv, nu este foarte important cat timp petreci cu celalalt; conteaza calitatea timpului petrecut impreuna. Atunci cand doi oameni se intalnesc, sunt atrasi si de diferentele dintre ei. Cu timpul, aceste diferente se anuleaza, iar cei doi ajung sa se plictiseasca, sa aiba un comportament previzibil, ajung sa stie totul unul despre celalalt si se indreapta cu pasi repezi catre monotonie.

In orice familie, pot aparea divergente si neintelegeri, dar cheia reusitei este cum trecem peste ele.
Cel mai bine este sa discutam atunci, daca nu suntem foarte nervosi. Important este sa solutionam lucrurile, gasind o rezolvare de comun acord. Apoi, indiferent de varsta, nu lasa rutina sa-ti invadeze viata sexuala. Straduieste-te sa pastrezi mereu vie atractia pentru celalalt si a celuilalt fata de tine. Incercati, pe cat posibil, sa puneti in joc toate fanteziile pe care le aveti. Fiti mereu deschisi si cooperanti in a incerca lucruri inedite, pana la urma, este vorba despre fericirea voastra.

De ce esueaza totusi o casatorie?
Se spune ca dragostea romantica dureaza atat timp cat este intretinuta de un anumit compus chimic din creier. Unele statistici spun ca tine trei ani, altele, chiar mai putin. Sunt cupluri care se despart dupa ce trece dragostea romantica, altele se despart dupa 5 sau10 ani. In timp, oamenii se schimba si incep sa doreasca lucruri diferite, iar uneori relatia nu evolueaza in directia dorita de ambii parteneri. Cand isi fac aparitia rutina si obisnuinta, iar neintelegerile si nemultumirile sunt din ce in ce mai dese, este evident ca relatia s-a deteriorat. Motivul este unul singur: nu il mai iubesti sau nu te mai iubeste si atunci incepi sa cauti tot felul de motive in interiorul sau in exteriorul cuplului.

Astazi, cuplurile divorteaza mai repede decat o faceau pe vremuri, pentru ca s-au schimbat valorile si lucrurile care conteaza.
Pe vremea bunicilor nostri, oamenii se casatoreau pentru a construi o gospodarie impreuna, pentru a face copii si a-i vedea fericiti la casele lor. Acum, rolurile femeii si barbatului sunt in permanenta modificate. Femeia nu se mai multumeste cu rolul de mama si de sotie, iar barbatul nu mai vrea sa-si asume rolul de cap al familiei. Ne raportam la valori ca libertate, cariera, pasiune, ce par a fi mai importante decat familia traditionala. Despartirea este inevitabila atunci cand in cuplu se instaleaza monotonia si niciunul dintre parteneri nu mai este dispus sa faca ceva pentru a salva relatia, ci cauta solutii in alte parti. Sau, in cel mai dureros caz, doar unul dintre parteneri mai vrea sa salveze relatia.

In aparenta, cele mai multe cupluri ajung sa se desparta din cauza infidelitatii unuia dintre parteneri.
Dar, de fapt, in spatele acestei infidelitati stau cauze mult mai complexe. Se ajunge la infidelitate atunci cand nu mai exista comunicare, cand nu mai exista asumarea responsabilitatilor vietii in doi, cand nu mai exista dorinta de a depasi obstacolele ivite.

Cu prejudecati sau fara, i se poate intampla oricui. De ce mie?, Oare cine a fost de vina? sau Nu am crezut vreodata ca mi se poate intampla asa ceva! fac parte din sirul nesfarsit de framantari ce apar mereu cand traim experienta infidelitatii.

Studii de specialitate ne arata ca INFIDELITATEA e principala cauza a disfunctionalitatilor in relatia de cuplu, ce duc de cele mai multe ori la neincredere, separare si adesea la despartiri definitive.

Dar ce este infidelitatea? Parafrazand o definitie cu un caracter stiintific, infidelitatea inseamna ca suntem nestatornici in sentimente si ne incalcam credintele de cuplu. Traim sentimentul infidelitatii intr-o relatie atunci cand comunicarea inceteaza, cand refuzul inconstient al partenerilor inspre rezolvarea problemelor de cuplu devine o noua regula.

Concluzia este ca fiecare isi cauta raspunsuri in bratele altcuiva. Dar cel mai important ramane sa descoperim pentru noi insine ce s-a intamplat si cum de s-a ajuns pe drumul unei aventuri. Unii devin infideli din nevoia de a se simti importanti, altii pentru ca se tem ca partenerul lor de viata incepe sa aiba un statut socio-profesional sau economic sin ce in ce mai inalt, dar mai sunt si unii care descopera ca nu se pot acomoda cu ideea de a trai alaturi de un singur partener toata viata.

De asemenea, infidelitatea apare si atunci cand unul dintre parteneri vrea sa demonstreze ca are succes la sexul opus (fie in perioadele critice ale vietii - andropauza, pierderea jobului, prea multe responsabilitati parentale - fie in cele de “glorie”: succes profesional, castiguri financiare mari). Noutatea pe care o impima o noua relatie e o tentatie la care putini rezista. Rezistenta este conferita, de fapt, de o structura psihologica puternica, nemarcate de trauma emotionale din copilarie sau adolescenta.

Cand suntem inselati avem tendinta de a ne invinovati, de a lua o decizie cat mai repede, chiar daca nu va fi cea pe care o simti cu adevarat… Daca poti trece peste si vrei sa mai dai o sansa relatiei, trebuie sa stii ca drumul nu e deloc usor. Comunicarea cu partenerul despre cauzele care au declansat situatia de crisza in cuplu si gasirea unor raspunsuri de comun acord acceptate sunt primii pasi spre rezolvarea problemei.

Daca NU poti trece peste si ajungi la concluzia ca despartirea e singura solutie, sa stii ca nu-ti va fi deloc usor, dar nici imposibil de supravietuit perioadei urmatoare. Important e sa constientizezi situatia si sa stii cum poate dragostea sa fie un adevarat drog. Dar iti vei rcapata treptat increderea in tine si vei stii cum sa-ti tii viata in propriile maini. Si chiar daca el iti va aparea in minte din cand in cand, sa stii ca este normal: “recaderea” nu este un esec in sine, ci un pas spre vindecare.

Lipsa comunicarii in cuplu este o problema reala a zilelor noastre. Cand o relatie este stabila, cei doi se sprijina reciproc, iar caminul e locul unde consecintele faptelor de viata negative se remediaza sau se incheie. Comunicarea verbala este sustinuta, iar sexul da savoare, bucurie si implineste comunicarea. Existenta celuilalt aduce lumina in propria existenta, iar gandul ca se afla cineva care ne sustine neconditionat ne asigura un echilibru si confortul psihic necesar pentru a infrunta cu zambetul pe buze destinul si viata insasi.

Schimbarea apare treptat si se manifesta prin diminuarea atentiei pentru partener, care inceteaza sa mai fie centrul universului. Poate surveni insa si brusc, din cauza unui context de viata, cum ar fi un eveniment de serviciu care tine mintea ocupata si care seaca energia, ori un conflict interior, insatisfactiile profesionale, supararile de orice fel, o suma de neimpliniri. Dar, ca in orice furtuna, exista semnale prevestitoare: lipsa entuziasmului, a dialogului, interiorizarea, sexul obligatoriu de rutina, disparitia subiectelor de discutie, evitarea plimbarilor in doi, incetarea oricarei forme de comunicare, inclusiv a dezbaterilor in contradictoriu, care, luate in seama, pot preveni si solutiona criza. Cand situatia este mai grava, adica distantarea emotionala s-a produs, consilierea de specialitate este necesara. Paradoxal, traiul in comun presupune obiective comune si se metamorfozeaza intr-un trai individual din cauza insingurarii in cuplu. Fiecare partener isi continua viata impartind spatiul cu celalalt, devenit un strain cu care s-a obisnuit, cu care comunica din rutina si de care nu s-ar desparti, pentru ca sunt legati de proiectele comune incepute candva.

Evident, solutii exista, dar trebuie sa-si doreasca fiecare relansarea relatiei aflate in deriva. Sa tii aprinsa flacara iubirii si sa mentii un nivel satisfacator de dialog cu omul de langa tine, in pofida trecerii anilor, ne scuteste de suferinta si de esec sentimental. Iesirile impreuna, vizionarea unui film, o cina pregatita in doi, povestirea intamplarilor de peste zi, gasirea unui timp pentru acest „impreuna”, existenta confidentelor, armonizarea diferentelor, certurile trecatoare, impacarile linistitoare sunt doar cateva dintre „nimicurile” care contribuie la mentinerea vitalitatii unei relatii.

Indiferent daca ne convine sau nu, suntem datori fata de noi insine si apoi fata de celalalt sa ne facem viata frumoasa si sa traim pana la adanci batraneti cu aura iubirii langa noi. Putina atentie, putina rugaciune, putina bunavointa ne pot salva de o insingurare devastatoare. Vorba dulce, surasul, respectul, dorinta sexuala sunt doar cateva dintre ingredientele unui trai frumos in doi. Iar daca viata ne joaca vreo farsa, sa avem curajul sa fim persoane voluntare care pot face fata majoritatii problemelor. Insasi aparitia singuratatii in cuplu poate fi o incercare pe care o vom depasi cu bine daca vom sti sa o observam. Sta in puterea noastra sa salvam dragostea care da viata unui cuplu stabil, dornic sa-si implineasca menirea.

Orice relatie de iubire aduce cu ea o incercare de “potrivire” a schemelor, a prejudecatilor noastre cu cele ale partenerului Suntem puse in fata unor reactii ce ne aduc aminte de modelul familial (de un tata autoritar, de o mama supusa sau indiferenta,). In alegerea partenerului, ne apropiem mai usor de acei oameni care seamana cu modelul familial, pentru ca simtim o atractie irezistibila de a recrea in relatiile adulte acele tipare pe care le-am invatat in copilarie.
Poate ca au ceva familiar, ceva cunoscut chiar daca provoaca suferinta, poate ca avem speranta ca vom reusi acum sa schimbam povestea si vom “repara” intreaga copilarie. Fiecare partener actioneaza in asa fel incat sa “repare” tiparul mostenit, deci ambii parteneri contribuie la vindecarea ranilor emotionale din trecutul celuilalt.
Intrebarea este: ce tipar a mostenit partenerul tau? O persoana care are amprenta privatiunii se simte atrasa de un partener rezervat, arogant, detasat, rece. Cel care a dezvoltat schema abandonului este atras de o partenera care nu e disponibila, nu e de incredere. Neincrederea va gravita in jurul unui partener cu aceeasi “calitate”, care incearca sa manipuleze sau sa fie agresiv emotional, fizic sau sexual. Convingerea ca este imposibil sa fii iubit determina alegerea unei persoane distante, reci, indisponibile etc.
Constientizarea acestor “tare” relationale este un proces dificil care cere timp. Atunci cand exista suspiciuni profunde, intretinute de schema neincrederii prezenta, de exemplu, la cei agresati in copilarie, va fi nevoie de ajutor din exterior - un terapeut specializat, un grup de sprijin.
Recunoscandu-ti schema si analizand-o alaturi de partener, vei putea empatiza mai usor si vei gasi astfel solutia pentru a o schimba. Empatia nu inseamna sa provoci modelul, ci sa fii mai sensibila fata de vulnerabilitatile pe care schema i le provoaca partenerului. Analiza modelului partenerului atrage dupa sine empatie fata de partener. Odata ce iti vei percepe partenerul ca pe o persoana care sufera, vei incepe procesul unei relatii constiente. Acest proces presupune insa construirea unei relatii in care sa explorati impreuna schemele pe care le aveti si nu sa utilizati aceasta explorare pentru a strange munitie pentru urmatoarea batalie.

Pentru ca sunt femeie si nu in ultimul rand pentru ca sunt psiholog, nu rezist tentatiei sa te invit la o discutie fara ascunzisuri despre viata,ca proba  de echilibru. Sa discutam impreuna despre sursa dezechilibrelor noastre. 

Buna,

sunt Mirela Zivari, psihoterapeut, specialist in psihoterapie rational emotiva si te invit sa-mi vizitezi blogul.